Kiev primavara

Recunosc, am pornit la drum cu prejudecati! Motive am avut, dar gindindu-ma retroactiv, majoritatea nu isi gasesc sustinerea in nimic altceva decit faptul ca orasul Kiev a facut cindva parte din fosta Uniune Sovietica. Si de aici presupunerile: trebuie sa fie un oras plin de blocuri inalte, urite si inghesuite, fara prea multe parcuri sau locuri verzi, majoritatea fiind deja inlocuite de alte blocuri si mai inalte, si mai inghesuite. Cit priveste oamenii, cel putin aici nu am avut prejudecati si bine am facut, caci cine stie daca nu m-as fi inselat la fel de mult. Daca as fi citit cartea lui Vasile Ernu ‘Nascut in URSS’ inaintea acestei vizite atunci as fi privit aceasta parte de lume diferit, dar asta sa-mi fie invatatura de minte pentru ignoranta de care am dat dovada pina acum.

Inainte sa continui articolul vreau sa mentionez ca aprecierile mele vis-a-vis de Kiev sunt ca urmare a unei vizite de numai patru zile, de fapt patru dupa-amieze daca consider ca restul timpului l-am petrecut in birou. Asadar, din ratiuni statistice ‘esantioanele’ cu care m-am confruntat sunt cu siguranta nereprezentative.

Dar sa revenim. Iata-ma pentru prima oara intr-o tara din fosta Uniune Sovietica. Cind intru in oras, autostrada se transforma fara stiinta intr-un bulevard lat care tine pina ajung la destinatie, un hotel plutitor pe riul Dnipro. Profit de faptul ca pina a doua zi dimineata sunt liber sa decid ce sa fac cu timpul meu asa ca imi iau camera foto si ma aventurez pe strazile orasului fara o tinta precisa.

Aflu dintr-o brosura ca exista un funicular ce duce in virful unui deal de unde poti admira orasul. Dupa putin timp ma delectez cu o vedere superba a orasului taiat in doua de un riu ce curge lenes inspre rasarit, toate scena avind loc pe fondul unui amurg rosu-aprins. Nu stiu ce sa fac, sa ma las purtat in continuare de imaginile frumoase de la aceasta inaltime sau sa sa incep sa cobor inspre oras in piata centrala. Ma simt plin de energie si nerabdator sa cunosc mai bine orasul asa ca decid sa plec spre centru. Pe drum realizez ceva: este trecut putin de orele 18.00 iar toate parcurile pe care le parcurg sunt pline de oameni care se scalda in razele soarelui, majoritatea fiind iesiti de la lucru sau de la scoala. Surpriza apare cind ajung in piata centrala, Maidan in limba locala. Piata este plina de viata, cu trupe rock sau pop cintind in locuri alese strategic, cu tarabe ingrijite care comercializeaza bauturi, in special bere. Unii stau pe jos chiar, uneori in jurul unei chitare – pacat ca nu inteleg ce cinta. Gata! Decid sa ramin aici pina se insereaza - e prea frumos ca sa plec. Restul dupa-amiezelor le petrec similar, difera doar parcurile prin care ma plimb, intotdeauna intorcindu-ma in Maidan sa revad spectacolul oferit de lumea bucuroasa de incalzirea vremii.

Intru in vorba cu citiva tineri dintr-un parc, aflu ce ma intereseaza dar constat si ca trebuie sa am grija cind folosesc adjectivele ‘rusesc’ si ‘sovietic’ – cam tot ce e ancorat in prezent fiind de dorit a fi atribuit primului. Kievul este plin de vestigii sovietice, de la statui uriase inchinate puterii, Doamna de Fier fiind cea mai reprezentativa cu cei peste 100 metri inaltime, pina la case ridicate in stilul inconfundabil, majoritatea institutii apartinind statului. Bulevardele sunt o alta mostenire a puterii de la rasarit, late, uneori cu patru benzi pe un sens, bine aerisite si bine marcate.

Dar e timpul sa ma intorc acasa, la ‘bulevarde’ in care te inghesui pe doua benzi sau la parcuri pe care in curind o sa le vedem la Discovery ca specie pe cale de disparitie. Si cu toate astea, de-abia astept sa ma intorc!

Serban - http://meste.50webs.com

Comentarii: